Popa: “Mă mulţumesc şi cu un egal”
August 7, 2008 by admin
Categoria Declaratii
Ionuţ Popa este încrezător înaintea partidei din etapa a III-a, cu Steaa. Antrenorul Politehniicii Iaşi a spus că echipa sa a pregătit bine meciul şi vrea cel puţin un punct din confruntarea cu echipa din Ghencea.
“Nu am emoţii pentru meciul de mîine. După partida slabă cu Vasluiul, jucătorii mei au lucrat mult pentru a reveni la o formă sportivă bună. Eu îi simt că acum sunt “mai în vînă”. Ştiu totul despre Steaua din punct de vedere tactic. Am pus totul la punct. Mai trebuie să demonstrăm că ne-am făcut bine temele. Steaua are un echilibru valoric în cadrul lotului. Echipa din Ghencea face parte din grupul celor care îşi aleg jucătorii. Steaua este mai bună decît anul trecut, atît pe benzi, unde sunt mai rapizi, cît şi în centru, unde are jucători tehnici. ”
“Stancu (n.r. Ionuţ Stancu, adus de la Rapid) a ajuns de puţin timp la echipă dar sper să joace bine mîine. Avînd în vedere jucătorii care i-am adus, sper ca în cîteva etape să ajungem la forma bună. Mă mulţumesc şi cu un egal mîine. Anul acesta o să aducem şi puncte din deplasări. Anul trecut am stat slab la acest capitol” a adăugat Popa la GSPTV, la emisiunea “Contraatac”.



Comentarii
Doriti sa lasati un comentariu ...