Se rejoacă

August 30, 2008 scris de admin  
Categoria Stiri

Comisia de Disciplină a decis ca partida Iaşi-Farul să fie reprogramată, după ce meciul nu s-a jucat pentru că a picat nocturna timp de 33 de minute. “Centralul” a decis să pună capăt întîlnirii după o jumătate de oră de aşteptare. Ambele formaţii au depus memorii la FRF, dar pentru că nu susţineau cauza acestea au fost respinse ca nefondate. Membrii comisiei au decis că gruparea moldavă nu întruneşte condiţiile pentru a fi sancţionată cu pierderea meciului cu 3-0, iar acum Liga urmează să stabilească data şi ora pentru rejucarea partidei.

Ionuţ Popa: “Clujul nu trebuie să se teamă în Liga Campionilor!”

August 29, 2008 scris de admin  
Categoria Declaratii

Antrenorul celor de la Poli Iaşi, Ionut Popa, s-a declarat mulţumit de rezultatul reuşit de echipa sa la Cluj, 0-0 pe terenul CFR-ului.

“Am avut parte de un arbitraj extraordinar şi ambele echipe au avut mari ocazii de gol. Am simţit că am jucat astăzi cu echipa campioană, chiar dacă aceasta trece acum printr-o perioadă mai grea. Chiar şi după acest rezultat, CFR-ul nu trebuie să aibă frică în Liga Campionilor, pentru ca adversarele sale sunt accesibile. Sunt mulţumit de acest rezultat” a spus Popa.

Popa: „Nu plec de la Iaşi”

August 17, 2008 scris de admin  
Categoria Declaratii

Dacă îl va demite pe Ionuţ Popa (foto), conducerea lui Poli Iaşi va fi obligată să-i plătească suma de 300.000 de euro.

Eu nu-mi dau demisia, cine îşi dă demisia este laş. Eu nu mă însor ca să divorţez”, a declarat Ionuţ Popa. În contractul său cu Poli Iaşi, semnat în vara acestui an, există o clauză prin care clubul moldav se obligă să-i achite lui Popa suma de 300.000 de euro în caz de demitere. „Există mai multe clauze, dar nu mă gândesc eu la bani acum. Caut soluţii să scot Iaşiul din criză”. Ca şi după celelalte partide, tehnicianul şi-a criticat jucătorii pentru erorile comise şi a fost de părere că formaţia sa a încasat „două goluri ca-n filmele cu proşti”. „Am avut o primă repriză echilibrată, în care s-a jucat cu garda deschisă, şi ambele echipe au avut ocazii de poartă, după care am început partea secundă cu o greşeală gravă în defensivă. O minge greşită pe partea stângă şi gazdele, care nu prea au contat în repriza a doua, au reuşit să se distanţeze. Este păcat că am luat două goluri ca în filmele cu proşti”, a  spus Ionuţ Popa.

Vina arbitrilor
Tehnicianul a criticat şi arbitrajul partidei, principalul reproş fiind neacordarea unor faulturi: „Vreau să subliniez faptul că arbitrii au permis jocul dur al gazdelor. Au fost câteva faulturi clare comise de Panc, în urma cărora doi atacanţi ai noştri s-au accidentat şi au trebuit schimbaţi. După toate acestea încep să-mi pun câteva semne de întrebare şi cred tot mai mult într-o conjuraţie împotriva noastră”.

Popa: “Conjuraţie împotriva Iaşiului!”

August 16, 2008 scris de admin  
Categoria Declaratii

Antrenorul a criticat iarasi arbitrajul, plangandu-se de faptul ca Bilba si Tanasa au iesit accidentati, iar golul trei al Bistritei a fost marcat dupa un fault nesanctionat asupra lui Viveiros.

Dupa ce Politehnica a fost dezavantajata de arbitri in primele trei runde, antrenorul Ionut Popa sustine ca echipa sa a avut parte de acelasi tratament si la Bistrita. “Panc a fost foarte dur, ambii atacanti a trebuit sa-i schimb datorita unor accidentari. In plus, golul trei al gazdelor a aparut dupa un fault clar asupra lui Viveiros, nesanctionat” a spus tehnicianul, care, tinind cont de tabloul startului de sezon, a concluzionat: ‘Cred ca este o conjuratie impotriva noastra!

Superiori

August 15, 2008 scris de admin  
Categoria Stiri

Gloria Bistriţa s-a impus în faţa Politehnicii Iaşi la capătul unei partide pe care a controlat-o în totalitate. Gazdele au deschis scorul în minutul 25, după ce Csaba Borbely a fructificat o centrare excelentă din corner. Replica Iaşiului nu s-a lăsat însă foarte mult timp aşteptată şi Tănasă a readus egalitatea pe tabelă după o acţiune personală de efect în minutele de prelungire ale reprizei.

La reluarea, Gloria s-a arătat mai inspirată în faţa porţii, reuşind să speculeze la maxim inexactităţile din defensiva oaspeţilor. Ciprian Petre (’47) şi Sabou (lob extraordinar de la jumătatea terenului, cu 5 minute înainte de final) au dat deznodămîntul într-un joc pe care elevii lui Ioan Ovidiu Sabău l-au dominat autoritar, mai ales în partea a doua.

Radu Ciobanu: “Nichita nu m-a vrut la echipă”

August 14, 2008 scris de admin  
Categoria Declaratii

Radu Ciobanu spune că primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, nu are caracter, pentru că l-a vorbit doar pe la colţuri.

Ce te-a determinat să ceri rezilierea contractului?
Nu-mi conveneau unele aspecte şi am decis să plec.

Ai intrat în conflict cu antrenorul sau cu şefii din conducere?
Cu antrenorul Ionuţ Popa m-am înţeles întotdeauna foarte bine, iar cu preşedintele Sorin Boca, la fel. Pot spune chiar că nea Sorin mi-a fost ca un al doilea tată. Nu am ce să le reproşez.

Totuşi, cineva te-a îndemnat să pleci…
Cineva din conducerea clubului, dar nu preşedintele Sorin Boca.

Primarul Nichita nu te-a mai dorit la Poli?
Despre dânsul este vorba. Nu mi-a spus nimic între patru ochi, deşi aş fi preferat să se întâmple astfel. Cred că aşa este bărbăteşte, să mă cheme şi să-mi spună personal dacă are ceva să-mi reproşeze. Nu să aud de prin ziare sau de la alte persoane din anturajul echipei.

Conflictul a pornit cumva de la acuzaţiile de blat ce ţi-au fost aduse în sezonul trecut?
Şi acele acuze au stat la baza deciziei mele.

Antrenorul Ionuţ Popa ţi-a cerut să rămâi?
Sigur. Şi nea Popică, dar şi preşedintele Boca m-au vrut în continuare, dar am decis să plec şi nu mai pot reveni. Mai bine renunț decât să fiu dat afară mai târziu. Am o vârstă şi nu mai rezist la astfel de presiuni.

Un gând pentru colegii tăi din Copou?
Le doresc multă baftă la Bistriţa, sper să scoată un rezultat bun şi sunt sigur că se vor salva. De câte ori voi avea ocazia, voi veni la Iaşi să văd meciurile Politehnicii. Poli va rămâne mereu în sufletul meu. Am două abonamente pe numele meu şi voi veni oricând cu mare plăcere la meci.

Ai nevoie de abonament să vii la meciurile lui Poli?
Doar pentru a fi în regulă. Nu se pune însă problema să nu pot intra la meciuri. V-am mai spus, Sorin Boca mi-a fost ca un tată şi dacă nu aveam abonament (râde) apelam la el să mă bage pe stadion.

Când va promova Ştiinţa Bacău în prima ligă?
Este un proiect nou. Am vrea cât mai repede să ducem Bacăul în Liga I. Acest oraş merită să aibă o echipă de fotbal în primul eşalon, pentru că oraşul are o tradiție în acest sens.

Poli Iasi - Steaua 0 - 2

August 9, 2008 scris de admin  
Categoria Meciuri

Poli Iasi a pierdut al 3-lea meci consecutiv in acest start de campionat. Dupa 0-2 la Craiova, 1-3 cu Vaslui, acum Steaua a cistigat cu 2-0 in fata Iasiului.

Steaua s-a impus la Iaşi la capătul unei partide pe care a dominat-o. Formaţia lui Lăcătuş a început mai greu, moldovenii ratînd cîteva ocazii bune. Treptat însă, steliştii au preluat iniţiativa. Pînă la pauză tabela a rămas neschimbată.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru stelişti, care au reuşit să marcheze printr-un autogol al lui Pecnik. Chiar cu acest avantaj, elevii lui Lăcătuş nu s-au închis în apărare şi au atacat în continuare, Nega, Dayro Moreno sau Szekely trecînd pe lîngă gol. Desprinderea a venit pe fianlul meciului, cînd Bogdan Stancu a profitat de o ieşire la ofsaid greşită a apărării ieşene, l-a driblat pe Braneţ şi a înscris în poarta goală.

“Neşu a făcut un penalty clar!”

August 9, 2008 scris de admin  
Categoria Declaratii

Poli Iasi - SteauaIonuţ Popa spune că echipa sa a fost dezavantajată evident de arbitri aseară. Ieşenii au solicitat de două ori
penalty aseară, în ambele faze fiind implicat Neşu. Prima oară, Bersnjak a căzut în urma unui duel cu stelistul, dar “centralul” i-a dat cartonaş galben pentru simulare fotbalistului de la Poli. Reluările arată că Bersnjak a forţat, dar nu se impunea avertisment. A doua fază s-a petrecut în repriza secundă, la 1-0 pentru roş-albaştri. Neşu a vrut să respingă o minge cu capul, dar n-a nimerit-o şi a căzut peste Pecnik în careul lui Zapata, culcîndu-l la pămînt pe sloven.

Cînd am intrat în vestiar după meci, jucătorii mi-au zis: «Faceţi ceva, aşa nu se mai poate!». Preşedintele CCA ne-a trimis un casetă cu legile jocului, dar eu am văzut altceva pe teren contra Stelei. Să le dea adversarilor 18 lo vi turi de pe 16 metri, dar să ne dea şi nouă penalty cînd e faza cla ră, ca la Neşu. Ce, sîntem aşa de urîţi?”, a reacţionat la final Ionuţ Popa.

Steliştii s-au relaxat jucând biliard într-un club din Iaşi înaintea partidei cu Poli

August 8, 2008 scris de admin  
Categoria Stiri

Fotbaliştii formaţiei Steaua Bucureşti s-au relaxat vineri în clubul Motor din Iaşi, aflat în complexul studenţesc Tudor Vladimirescu, cu câteva ore înaintea meciului cu Politehnica.

Majoritatea jucătorilor stelişti a preferat să-şi petreacă cele 90 de minute avute la dispoziţie jucând biliard, în timp ce alţii au stat la mese, servind cafea sau apă plată.

Antrenorul principal Marius Lăcătuş, care s-a aflat alături de fotbalişti în respectivul club, a discutat în permanenţă cu secundul Massimo Pedrazzini.

Jucătorii Stelei au oferit autografe şi s-au fotografiat cu fanii atât la plecarea din hotel, cât şi în faţa Clubului Motor, iar o fetiţă în vârstă de 10 ani a primit o brăţară în culorile roş-albastre de la şoferul autocarului vicecampioanei. “Măcar nu a stat degeaba pe lângă stelişti. A fost şi la aeroport, aseară, dar şi la hotel, de dimineaţă. Este o fană înfocată a echipei Steaua”, a spus tatăl fetiţei.

Delegaţia stelistă nu a fost scăpată nici un moment din ochi de bodyguardul lui Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, care i-a ţinut în permanenă la distanţă pe cameramani. La ieşirea din club, Zmărăndescu a urcat în autocar, pentru a fi sigur că totul este în regulă şi, după ce i-a numărat pe jucători s-a întors în local, unde rămăsese “întârziatul” Mirel Rădoi.

Jucătorii Stelei au fost întâmpinaţi de fani şi la sosirea în Iaşi. În ciuda faptului că roş-albaştrii au sosit la miezul nopţii, ei au fost aşteptaţi de aproximativ 20 de fani la hotelul unde sunt cazaţi.

Meciul Politehnica Iaşi - Steaua, din etapa a 3-a a Ligii I, se va juca vineri, de la ora 20:00, pe stadionul Emil Alexandrescu.

Augustus Constantin la Poli Iaşi - Steaua

August 8, 2008 scris de admin  
Categoria Stiri

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat astăzi arbitrul pentru partida Poli Iaşi-Steaua, ce va avea loc vineri, la Iaşi de la ora 20:00, în direct pe Antena 1. Augustus Constantin va conduce la centru cel mai important meci al etapei, fiul preşedintelui CCA fiind ajutat de la cele două tuşe de Eduard Dumitrescu şi Marcel Savaniu.

Augustus Constantin a mai condus o singură dată o partidă între cele două formaţii, pe 25 septembrie 2005, încheiată cu victoria Stelei în Copou (1-0).

La celălalt meci al etapei a treia ce se va juca tot vineri, FC Vaslui-Gloria Bistriţa, va oficia la centru braşoveanul Robert Dumitru, ajutat de Bela Szoke şi Bogdan Velicu.

Pagina Urmatoare »